Motivul alegerii nu se găsește în Hristos, ci în voia suverană a lui Dumnezeu , așa cum arată acest pasaj și restul Scripturii. Hristos este mediul alegerii, nu motivul, deși unii susţin această poziție greșită: „persoana și lucrarea lui Hristos sunt condițiile sau baza alegerii noastre.”^[3]

Care este miza identificării lui Isus ca motiv al alegerii? Cei care susțin această poziție raționează astfel: de vreme ce Isus este condiția alegerii, înseamnă că cei care nu sunt în Hristos, adică nu au crezut în El, nu pot fi considerați aleși. Așadar, Dumnezeu îi alege pe cei pe care i-a văzut că vor fi în Hristos prin credința acestora în El.

A. Hristos, instrumentul alegerii

Nu doar împlinirea alegerii este în Hristos, ci și planul este făcut în El^[4] și prin El. Înainte de a fi lumea, Dumnezeu a făcut un plan, iar noi și Hristos am fost împreună în mintea Lui.^[5] Pasajul nu descrie doar preexistența unui plan de mântuire^[6] general ci, de vreme ce alegerea are loc înainte de întemeierea lumii, textul presupune preexistența lui Hristos și participarea lui Hristos în actul alegerii la fel cum El a participat în actul creației lumii.^[7] Astfel, planul mântuirii a fost făcut în Hristosul preexistent.^[8]

În această interpretare Hristos, nu este în primul rând locația, ci mai degrabă instrumentul alegerii,^[9] dar ideea nu este că alegerea ar fi prin lucrarea ulterioară a lucrării răscumpărării.^[10] Deseori, Hristos, ca instrument al alegerii este confundat cu El în calitate de fundament al ei. Desigur, Dumnezeu a ales să ne dea mântuirea prin lucrarea răscumpărării, dar alegerea nu este pe baza ei. Ideea centrală este că Dumnezeu a hotărât mântuirea celor aleși în sfatul voii Sale cu participarea Fiului Său.

În Psalmul 2, deși nu ne este prezentat momentul acestui dialog, ni se arată felul în care Dumnezeu colaborează în perfectă armonie cu Fiul Său înainte de desfășurarea lucrurilor în planul istoric. În acest pasaj Tatăl hotărăște, iar Fiul revelează acest plan și face oamenilor de cunoscut ceea ce Tatăl i-a promis: „Eu voi vesti hotărârea Lui”, zice Unsul. „Domnul Mi-a zis: ‘Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut’” (Psalmii 2:7). Contextul este unul de judecată și de mântuire, pasajul fiind și o chemare a Evangheliei la credința în Hristos: „Daţi cinste Fiului, ca să nu Se mânie şi să nu pieriţi pe calea voastră, căci mânia Lui este gata să se aprindă! Ferice de toţi câţi se încred în El!” (Psalmii 2:12).

Psalmul acesta ne arată într-un mod extraordinar câteva componente cruciale ale lucrării lui Dumnezeu. Există un plan. Acest plan a fost conceput între Tatăl și Fiul, plan în care Dumnezeu i-a făcut Fiului Său promisiuni. În baza acestor promisiuni, Fiul este ales de Tatăl ca Domn al întregii lumi. Mai mult, există o proclamare, de către Fiul, pentru oameni, a acestui plan divin. În baza acestui plan, psalmistul face o chemare universală ca toți să se încreadă în Fiul și să-L cinstească. Astfel, în acest psalm se poate observa felul în care Hristos este participant esențial în făurirea planului mântuirii și nu doar a planului mântuirii, ci a planului lui Dumnezeu cu întreaga lume în centrul căreia se află Fiul Său. În eternitate s-a hotărât istoria.

B. Hristos, Reprezentantul alegerii

A fi ales în Hristos înseamnă a fi reprezentat de El și sub autoritatea Lui.^[11] Expresia „în El” descrie unirea federală cu Hristos, nu cea actuală. Unirea federală se naște din alegerea lui Hristos pentru a fi Reprezentantul aleșilor, Cel în și prin care le sunt oferite toate binecuvântările. Unirea actuală este cea de care aleșii au parte atunci când sunt regenerați. Această unire federală este fundamentul unirii actuale.^[12] Alegerea presupune că Dumnezeu a hotărât ca aleșii, care prin natură sunt nevrednici înaintea lui Dumnezeu, să fie socotiți neprihăniți prin Hristos care va sta în locul lor și va împlini toate cerințele divine.^[13]

Unii confundă mediul alegerii cu motivul ei. Noi n-am fost aleși datorită lui Hristos, ci pentru a fi în Hristos. Dacă am fi fost aleși datorită lui Hristos ar fi trebuit să acceptăm că alegerea divină ia în considerare, prin preștiință sau o scrutare a orizontului istoriei, decizia omului de a crede în Hristos. Dar Pavel spune că am fost aleși în Hristos, ca să fim în El, uniți cu El, ai Lui, pentru El. Expresia „în El” arată locația sau poziția stabilită pentru cei aleși din eternitate. Așadar, alegerea în Hristos nu presupune că Dumnezeu a văzut că vom fi în Hristos, ci presupune că Dumnezeu a hotărât să fim în Hristos. Confundarea hotărârii cu preștiința este fatală în interpretarea acestui pasaj.

Noi nu credem în preexistența sufletelor și de aceea expresia nu se poate referi la o poziție actuală a celor credincioși în eternitate, ci la o alegere a lor pentru a fi mântuiți, la vremea potrivită, în istorie, în Hristos. Astfel „Hristos și lucrarea Sa sunt mijlocul prin care această alegere divină devine eficace în istorie”^[14] și nicidecum motivul ei.

Herman Witsius spunea că Pavel nu se referă „doar la Hristos ca Dumnezeu și prin urmare, alegătorul acestora, ci și la Hristos ca Mijlocitor, și astfel, în această bază, aleșilor, printr-unul și același act, le-a fost dat Hristos pentru a fi Capul și Domnul lor, și în același timp, ei i-au fost dați pentru a fi mădularele și proprietatea Lui, pentru a fi mântuiți prn meritele și puterea Lui”.^[15]

Hristos în legământul harului

În Scriptură alegerea în Hristos mai este prezentată printr-un legământ pe care Tatăl l-a făcut cu Fiul, în eternitate, prin care I-a dat o parte dintre oameni, o mulțime pe care n-o poate număra nimeni, cu care El se identifică din eternitate și apoi în întreaga Sa lucrare răscumpărătoare:

„Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară, căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis. Şi voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi” (Ioan 6:37-39).

„Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa vecinică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mîna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decît toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mîna Tatălui Meu. Eu şi Tatăl una suntem” (Ioan 10:27-30).

„După cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu. Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit Cuvântul Tău. Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu, pentru că sunt ai Tăi. Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat şi niciunul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Tată, vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu, fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii” (Ioan 17:2-5).

^[1] John Calvin, Commentary on Galatians and Ephesians, 2009, 161.

^[2] Frank Thielman, 2010, 48.

^[3] Beniamin Fărăgău, 2014, 60.

^[4] F.F. Bruce, 1984, 218.

^[5] John Stott, The Message of Ephesians, 1989, 29.

^[6] Ben Witherington III, The Letters to Philemon, the Colossians, and the Ephesians, 2007, 211.

^[7] Clinton E. Arnold, Ephesians, 2010, 108.

^[8] Tremper Longman III and David E. Garland, 2006, 83.

^[9] Charles H. Talbert, 2007, 66.

^[10] Harold W. Hoehner, 2002, 196.

^[11] Thomas L. Constable, Ephesians, 2023, 21.

^[12] Charles Hodge, Ephesians, 25.

^[13] William Hendriksen, Expozitional of Galatians, Ephesians, Philippians, Colossians and Philemon, 1968, 363.

^[14] Thomas J. Nettles, Prin Harul şi pentru Slava Lui, 2006, 330.

^[15] Herman Witsius, 2021, 324.

Sunt persoane care cred că predicarea Cuvântului este o parte importantă a închinării, dar nu centrală, deoarece, conform acestora, omul pare să fie mai activ în închinare când se roagă sau cântă decât atunci când ascultă Cuvântul.

Când omul își dă acordul mental, trăiește adânc și își așază voința sub autoritatea Cuvântului, cu alte cuvinte, primește cu toată ființa Cuvântul lui Dumnezeu, el se închină, chiar dacă reacțiile trupului nu sunt atât de evidente.

Ideea că un om se închină doar pentru că are reacții emoționale intense sau pentru că răspunde cu gesturi fizice stridente este greșită. Aceste două componente nu sunt excluse din adevărata închinare, dar nu sunt centrale. Central este când omul se supune lui Dumnezeu și voii Sale revelate prin Cuvânt. Ce poate fi mai ridicol și bizar decât să pretindem că ne închinăm fără să ascultăm?

Domnul Isus a fost foarte vehement împotriva acestui tip de închinare religioasă: „Isus le-a răspuns: ‘Făţarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, după cum este scris: ‘Norodul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.’“ (Marcu 7:6).

Cinstirea cu buzele nu era rea, ci insuficientă. Problema lor era o problemă cu autoritatea și suficiența Cuvântului lui Dumnezeu. Isus continuă: “Degeaba Mă cinstesc ei, dând învăţături care nu sunt decât nişte porunci omeneşti.’” (Marcu 7:7). Aceștia se închinau cu buzele dar abandonau Cuvântul: “Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu şi ţineţi datina aşezată de oameni“ (Marcu 7:8).

Multe biserici moderne dau puțină importanță Cuvântului și au umplut programele pentru că așa e „datina (obiceiul, tradiția) așezată de oameni.“ În concluzie, nu există închinare până nu există o tratare serioasă a Cuvântului în închinarea publică a bisericii.

“Dacă boul împunge un rob sau o roabă, să i se dea stăpânului acestora treizeci de sicli de argint, iar boul să fie ucis cu pietre.” (Exodul 21:32)

Preoții știau foarte bine legea când au propus suma de 30 de arginiți. Iar Iuda a acționat, la fel, în cunoștință de cauză. Ei de fapt voiau să transmită cât preț avea Isus în ochii lor. Ei nu vedeau în El mai mult decât un sclav omorât de un animal.

Dar cine este animalul aici care îl omoară pe Isus? Cine acționează cu o atitudine animalică? Iuda și preoții. Ei sunt văzuți ca niște bestii sălbatice.

Acest lucru a fost prevestit în evenimentul vânzării lui Iosif.  Frații lui îl vând după ce au vrut întâi să-l omoară și spun tatălui lor: “Veniţi acum, să-l omorâm şi să-l aruncăm într-una din aceste gropi; vom spune că l-a mâncat o fiară sălbatică şi vom vedea ce se va alege de visele lui” (Gen. 37:20).

Apoi David profețește acest lucru despre moartea lui Hristos: „O mulţime de tauri sunt împrejurul meu, nişte tauri din Basan mă înconjoară. Îşi deschid gura împotriva mea, ca un leu care sfâşie şi răcneşte” (v.12-13); „Căci nişte câini mă înconjoară, o ceată de nelegiuiţi dau târcoale împrejurul meu, mi-au străpuns mâinile şi picioarele” (v.16); „Scapă-mi sufletul de sabie şi viaţa din ghearele câinilor! Scapă-mă din gura leului şi scoate-mă din coarnele bivolului!” (v.20-21).

În Levitic 27 se stabilește o lege a celor care se dăruiau Domnului și ca un semn plăteau o anumită sumă. Pentru copii până la cinci ani se plătea 3 sicli pentru fată și 5 pentru băiat. Pentru cei de la cinci până la douăzeci de ani se plătea 10 sicli pentru fată și 20 pentru băiat. Iar pentru vârsta de la douăzeci la șaizeci de ani, se plătea 30 de sicli pentru femeie și 50 pentru bărbat.

Promisiunea cuiva care se dedica Domnului era însoțită de o plată. Ideea de bază era că nu poți deveni al Domnului fără plătirea unui preț. Această lege avea rolul de a stabili faptul că prin noi înșine, datorită păcatului, nu putem fi ai lui Dumnezeu, ci trebuie plătit un preț.

Probabil mii și mii de evrei au plătit de-a lungul timpului ca semn de dăruire lui Dumnezeu, însă Domnul Isus era Cel profețit prin această lege care urma să facă plată pentru toți ca ei să fie absolviți de vină și astfel să devină ai lui Dumnezeu.

De fapt, toate dedicările oamenilor din Vechiul Testament ilustrau în plan secundar dedicarea personală față de Dumnezeu, dar arătau în mod primar spre dedicarea de Sine a Fiului lui Dumnezeu, până la moarte, în slujba lui Dumnezeu.

Aici Iuda nu-i face o promisiune Domnului că se va da pe sine Lui, ci face o promisiune slujitorilor Domnului că-L va da pe Isus în mâinile lor. De fapt, inconștient, ironic de altfel, Iuda transmite un adevăr. El nu se putea da pe sine însuși Domnului, pentru că lumea avea nevoie de Altcineva, curat și desăvârșit.

Altfel spus: dacă am ajunge înaintea lui Dumnezeu și ne-ar cere să dăm un preț, n-am avea ce să dăm pentru că prețul este infinit pe care trebuie să-l plătim ca să fim din nou ai Lui.

În realitate nicio dedicare personală față de Dumnezeu nu poate rezolva problema fundamentală pe care o avem față de Dumnezeu și care are mai multe fațete: suntem găsiți vinovați față de legea lui Dumnezeu, am ofensat gloria Lui, suntem strâmbi în fața dreptății Sale, suntem păcătoși în fața sfințeniei Sale, suntem sub mânia Sa când e vorba de pedeapsa pe care o merităm.

Vânzarea lui Hristos cu 30 de arginți, cu prețul unei femei dedicate lui Dumnezeu ne duce din nou cu gândul la faptul că planul răscumpărării a fost realizat, ca în Geneza 3:15 prin femeie și Cel născut din ea. Acolo Eva s-a dăruit lui Dumnezeu, iar în Noul Testament Maria a făcut acest lucru.

Acest adevăr este ilustrat în cazul lui Iosif care este un personaj tipologic care prevestea venirea lui Hristos. Iosif este vândut de Iuda, dar tot Iuda se oferă să fie pus în închisoare pentru fratele său Beniamin. Iuda este și vânzător și răscumpărător.

Unii comentatori spun că Iuda ar fi fost singurul care nu era din grupul galileean. El fiind din Iuda joacă un rol important în oferirea mielului de jertfă. Așadar, seminția lui Iuda este cea din care vine trupește Mântuitorul și un Iuda este Cel care îl dă pentru a fi omorât.

Chiar dacă seminția lui Iuda este cea din care se naște Mântuitorul, nici această seminție nu era mai sfântă decât celelalte, ci împreună a participat la vânzarea Mântuitorului printr-un om care chiar purta numele acesteia.

Matei nu vrea doar să arate cum în Hristos se împlinește tipologia lui Iosif care a fost vândut de frații săi prin Iuda, ci și faptul că inclusiv această seminție avea nevoie de răscumpărare

În mod intenționat Isus a ales această sărbătoare ca să-i învețe pe ucenici…

Read more

Deși nu am strâns încă suma necesară am toată încrederea că voi cei care credeți în proiectul…

Read more

Credeți că joaca copiilor este o joacă? Eu cred că nu!

Imaginația noastră trebuie sfințită, i…

Read more

Efectul imediat al unei asemenea gân…

Read more

Campania rămâne deschisă până când vom putea acoperi integral costurile de care avem nevoie pentru noul studio.

Pentru că donațiile vin la intervale destul de mari, am decis ca, în această …

Read more

Problema este însă că toți ne naștem cu instinctul de supraviețuire și căutăm astfel propria conservare și bunăstare. În plus, datorită căderii în păcat această tendință se transformă într…

Read more

Botezul nu este un act c…

Read more

Read more

Am promis că voi reveni cu actualizări despre stadiul strângerii de fonduri. Deocamdată ne aflăm la puțin peste 50% din suma necesară.

Vă încurajez pe cei care beneficiați și credeți în lucrarea aceasta să sprij…

Read more

În condițiile actuale, vreau să achiziționez echipamentul absolut nec…

Read more

Read more

Scopul Domnului Isus în vorbirea despre Dumnezeu, adică în teologia Sa, a fost să oglindească slava Lui. Trebuie că și scopul teologiei creștine este tot oglindirea slavei Lui.

Dragi col…

Read more

Read more